Acasă Blog Pagina 967

Serbarea Câmpenească organizată de 1 mai la Năvodari se apropie

0
serbare campeneasca

serbare campeneascaDe 1 mai, vor urca pe scenă artiști de renume autohtoni precum What’s up, Lorenna, Axinte. Muzica populară va avea reprezentanți de seamă în persoana lui Dan Cernăvodeanu, Violeta Constantin, Mariana Stan și nu numai.

Năvodărenii care vor veni începând cu ora 11.00 la serbarea găzduită în Tabăra Delfin vor avea parte de o petrecere pe cinste, mici, bere și surprize din partea organizatorilor.

VEZI VIDEO

Drum modernizat între Năvodari şi Mamaia

0
drum navodari mamaia

drum navodari mamaiaDrumul care face legătura dintre oraşul Năvodari şi staţiunea Mamaia este în proces de modernizare. Aşa cum a anunţat edilul Nicolae Matei, lucrările au fost demarate, iar la final, traficul se va desfăşura mult mai uşor atât pentru riverani, cât şi pentru turişti.
Pe cei 5 km de drum vor exista şi elemente speciale care nu vor permite apei pluviale să pătrundă pe carosabil, parcări şi surse de iluminat dotate cu celule fotovoltaice. Acest proiect este realizat în mare parte din fonduri europene .
Lucrările ar trebui finalizate până în luna mai 2015 însă există posibilitatea ca acestea să se încheie mult mai devreme. Autorităţile locale le recomandă locuitorilor ca pe percursul realizării lucrărilor să aleagă ruta Năvodari-Lumina-Ovidiu-Constanţa.

VEZI VIDEO

A început distribuirea pachetelor cu alimente la Năvodari

0
pachete

pachetePensionari, persoane beneficiare de cantina socială, beneficiari ai ajutoarelor sociale și persoanele încadrate în grade de handicap, vor primi la iniţiativa primarului Nicolae Matei, pachete cu alimente în preajma sărbătorile pascale.

Pachetele vor fi distribuite în patru centre din Năvodari, în perioada 14-16 aprilie intre orele 9 – 16, iar locațiile stabilite pentru acordarea acestora sunt: Casa de Cultură “Pontus Euxinus”, Casa Căsătoriilor, Termica Distribuție Năvodari și Cantina Socială, între orele  9-16. La Casa de Cultură “Pontus Euxinus”.

  • La Casa de Cultură “Pontus Euxinus”, pachetele se vor distribui pensionarilor ale căror nume de familie încep cu literele A,B,C,D.
  • La Casa Căsătoriilor, pachetele se vor distribui pensionarilor ale căror nume de familie încep cu literele E, F, G, H, I, J, K, L, M, N, O.
  • La sediul Termica Distribuție Năvodari, pachetele se vor distribui persoanelor ale căror nume de familie, încep cu literele P, R, S, Ș, T, Ț, U, V, X, Y, Z.

Pentru năvodăreni, pachetele reprezintă un real ajutor.

Aproximativ 6 500 de năvodăreni vor beneficia anul acesta de ajutoare din partea autorităţilor locale.

VEZI VIDEO

Ședința de consiliu, la Năvodari

0
proiecte navodari

proiecte navodariConsilierii locali din Năvodari s-au reunit, în sala de ședințe a Primăriei, pentru a dezbate 28 de proiecte de hotărîre, propuse chiar de edilul Nicolae Matei. Cele mai multe vizează pregătirile pentru sezonul estival 20014, atît pe parte de cultură cît și din punct de vedere al turismului. Consilierii au votat amenajarea pieței de pește, dar şi măsuri ce vizează statutul de stațiune balneoclimaterică al oraşului, toate pentru a atrage cît mai mulți turiști.

 

Discuțiile s-au axat și pe proiectele de sprijinire a năvodărenilor. Vestea bună este că, pentru perioada sărbătorilor Pascale, consilierii locali alături de primarul Nicolae Matei, le pregătesc acestora mai multe surprize, ca în fiecare an. Totuşi, tinerii care au solicitat locuințe prin A.N.L. mai au de așteptat și asta din pricina legislației.

Ultimul proiect de pe ordinea de zi s-a referit la cercetarea administrativă a directorului SC Termica Distrubuție SRL Năvodari, Vasile Alexandru Manu, precum și a faptelor de care este incriminat de către Parchetul Curții de Apel Constanța.

Primarul orașului Năvodari a concluzionat că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită în România, iar funcționarii publici au ajuns să se teamă să mai semneze vreun document, iar toate acestea se reflectă, de fapt, asupra simplilor cetățeni.

VEZI VIDEO

Lupta primarului Nicolae Matei

0
declaratii Matei

declaratii MateiDin respect pentru năvodărenii care l-au votat în fruntea orașului de la malul mării, edilul Nicolae Matei a început ședința extraordinară de consiliu local cu o serie de declarații prin care își expune punctul de vedere referitor la condamnarea cu executare a magistraților Tribunalului Constanța.

 

VEZI VIDEO

Este mesajul pe care edilul din Năvodari l-a transmis tuturor locuitorilor orașului. Singurul primar din România condamnat pentru dare de mită a fost ales cu un procent de 71% de către localnicii din Năvodari, iar pentru asta Nicolae Matei are de dus pînă la capăt o promisiune.

Urmăriți-ne

Prognoza ANM

Năvodari
cer senin
26.6 ° C
26.6 °
26.6 °
34%
6.8m/s
8%
mie
24 °
J
24 °
vin
24 °
S
25 °
D
26 °