Noi măsuri de relaxare în contextul evoluției pandemiei de COVID-19. Conținutul HG nr. 679/24.06.2021

0
44

HOTĂRÂRE nr. 678 din 24 iunie 2021 pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 636/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 iunie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

EMITENT: Guvernul

PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 628 din 25 iunie 2021

Data Intrarii in vigoare: 01 Iulie 2021

Ţinând seama de măsurile adoptate prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 41/2021 privind propunerea adoptării unor măsuri de relaxare în contextul evoluţiei pandemiei de COVID-19,

având în vedere „Analiza factorilor de risc privind managementul situaţiei de urgenţă generate de virusul SARS-CoV-2 pe teritoriul României la data de 23.06.2021“, document întocmit la nivelul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

*Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.*

ART. I

Anexele nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 636/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 iunie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 10 iunie 2021, se modifică după cum urmează:

1. În anexa nr. 2, articolul 4 va avea următorul cuprins:

“ART. 4

(1) În condiţiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, este permisă participarea la una dintre activităţile prevăzute în anexa nr. 3 art. 1 pct. 3, 4 şi 11 numai a persoanelor care se află în una dintre următoarele situaţii:

a) sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

b) prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore;

c) prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore;

d) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

(2) În condiţiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, este permisă participarea la una dintre activităţile prevăzute în anexa nr. 3 art. 1 pct. 5 numai a persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

(3) Persoanele fizice sunt obligate să facă dovada situaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) prin prezentarea documentelor pe suport hârtie sau în format electronic.”

2. În anexa nr. 3, la articolul 1, punctele 3-5 vor avea următorul cuprins:

“3. în spaţiile deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

4. în spaţiile închise, competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

5. competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor peste 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi până la capacitatea maximă a spaţiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;”

3. În anexa nr. 3, la articolul 1, punctul 10 se abrogă.

4. În anexa nr. 3, la articolul 1, punctele 11, 12, 16 -18 şi 21 -24 vor avea următorul cuprins:

“11. în condiţiile pct. 8, la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane, iar organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, precum şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare. Activităţile sunt interzise la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori;

12. în condiţiile pct. 8, la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea unui număr mai mare de 2.500 de spectatori, cu asigurarea unei suprafeţe de 1 mp pentru fiecare persoană, precum şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare. Activităţile sunt interzise la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori;

………………………………………………………………………………….

16. se interzic activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, după caz, cu ministrul tineretului şi sportului, ministrul mediului, apelor şi pădurilor sau ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale;

17. se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în exterior sau de maximum 100 de persoane în interior în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori. La stabilirea numărului de persoane în exterior şi/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani;

18. în condiţiile pct. 17 se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, cu un număr de participanţi de maximum 300 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

…………………………………………………………………………………..

21. se permite organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în interior şi de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătăţii, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori;

22. în condiţiile pct. 21 se permite organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene cu un număr de participanţi mai mare de 150 de persoane în interior şi mai mare de 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARSCoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

23. se permite organizarea de conferinţe cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătăţii, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori;

24. în condiţiile pct. 23 se permite organizarea de conferinţe cu un număr de participanţi mai mare de 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;”

5. În anexa nr. 3, la articolul 2 alineatul (1), punctul 1 se abrogă.

6. În anexa nr. 3, la articolul 5, punctul 3 se abrogă.

7. În anexa nr. 3, articolul 6 va avea următorul cuprins:

“ART. 6

În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

1. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-2,00 în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori;

2. activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-2,00, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, şi doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi, în judeţele/localităţile unde este depăşită incidenţa de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile;

3. măsurile prevăzute la pct. 1 şi 2 se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;

4. în situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi la pct. 1 şi 2 este restricţionată sau închisă se permit prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;

5. operatorii economici prevăzuţi la pct. 1 şi 2 vor respecta obligaţiile stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

6. prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepţia celor prevăzute la pct. 3, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

7. activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-2,00 în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARSCoV2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Activităţile sunt interzise la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.”

8. În anexa nr. 3, la articolul 9, punctul 3 va avea următorul cuprins:

“3. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană;”

9. În anexa nr. 3, la articolul 9, punctul 4 se abrogă.

10. În anexa nr. 3, la articolul 9, punctele 5, 13 şi 14 vor avea următorul cuprins:

“5. activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori;

……………………………………………………………………………………

13. activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spaţii închise este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-24,00, cu condiţia ca însoţitorii copiilor să fie vaccinaţi împotriva virusului SARS-CoV-2 şi să fi trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

14. activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-2,00 în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.”

11. În anexa nr. 3, articolul 11 va avea următorul cuprins:

“ART. 11

În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, activitatea pieţelor agroalimentare, inclusiv a pieţelor volante, a târgurilor, bâlciurilor şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările şi completările ulterioare, se desfăşoară în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi protecţiei sociale.”

12. În anexa nr. 3, la articolul 14, alineatul (15) va avea următorul cuprins:

“(15) Măsura prevăzută la art. 6 pct. 5 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătăţii, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 6 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.”

ART. II

Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 iulie 2021.