Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria Orașului Năvodari organizează joi, 17 octombrie, între orele 08:30-13:30, o acțiune de donare de sânge, la Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă din Năvodari (lângă Serviciul Taxe și Impozite), din Strada Sănătății, nr. 2.

Condiții de donare
La acțiunea de donare din 17 octombrie sunt așteptați atât locuitorii orașului Năvodari, precum și cei din localitățile învecinate.

Pot dona sânge persoane cu vârsta cuprinsă între 18-65 de ani, cu greutatea peste 50 de kilograme (în funcție de înălțime și constituție), care nu au suferit boli precum hepatită virală, tuberculoză, sifilis, malarie, infecție HIV, epilepsie, diabet zaharat insulino-dependent, boli de inimă etc.
Toți donatorii de sânge sunt rugați să prezinte în ziua donării un act de identitate valabil.

Acțiuni premergătoare zilei de donare
Cu trei zile înainte de donare este interzis consumul de băuturi alcoolice!
Persoanele în vârstă de peste 50 de ani sunt rugate să aducă de la medicul de familie o adeverință din care să reiasă că nu sunt în evidență cu boli de inimă, boli neurologice și alte boli cronice care ar face contraindicată donarea de sânge.
În ziua donării, se recomandă un mic dejun ușor: sandwich-uri, fructe, lactate și minimum 500 ml de lichide.

Beneficiile donatorilor
Persoanele care efectuează o donare completă (450 ml sânge) beneficiază la cerere de:
• Șapte tichete de masă pentru produse alimentare
• O zi liberă la locul de muncă în ziua donării, în cazul donatorilor salariați
• Scutire de la frecvență în ziua donării, în cazul elevilor și studenților
• Decontarea cheltuielilor de transport în comun în ziua donării, între localitatea de domiciliu/reședința înscrisă în actul de identitate și localitatea unde se efectuează donarea de sânge.

Solicitările de sânge și componente sanguine ale spitalelor din județ și din București sunt în creștere, dar numărul donatorilor se menține în această perioadă la un nivel insuficient, comparativ cu cererile. Pacienții cu boli grave – copii și adulți – au nevoie de tratament transfuzional; fără ajutorul donatorilor de sânge nu li se poate asigura acest tratament! Este apelul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Constanța.

Vă așteptăm cu mult interes!
Sângele este un dar ce nu poate fi înlocuit!
Este nevoie de mai mulți donatori!
Cheamă-ți și prietenii!