“Trecut-au anii, Dans și voie bună” – ediția a VI- a

0
1036

După ce s-a scurs perioada de post și după ce seniorii orașului Năvodari au petrecut Sfintele Sărbători Pascale alături de familiile lor, Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă a organizat cea de-a VI-a ediție a seratei dansante “Trecut-au anii, Dans și voie bună”, în data de 19 aprilie a.c.
Persoanele în vârstă sunt suflete care au nevoie de un prilej de socializare, iar pentru acest lucru le-am oferit ocazia de a se destinde în cadrul celei de-a VI ediții a Seratei Dansante „Trecut-au anii, dans și voie bună”, desfășurată în incinta Cantinei Sociale. Și de această dată, persoanele vârstnice s-au prezentat într-un număr mare, arătându-se încântați de atmosfera plăcută din cadrul evenimentului.
Pofta de voie bună rămâne intactă și la vârsta a treia, dar posibilitățile de exprimare ale acesteia sunt deseori, să recunoaștem, cam limitate. Din acest motiv oferim prilejul seniorilor noștri să se distindă preț de câteva ore în cadrul acestor evenimente ce le sunt dedicate, în exclusivitate, tuturor pensionarilor din oraș.
Se spune că nu există bătrâni, ci doar oameni mai inţelepţi decât ceilalţi. Suntem de acord si vrem să le mulţumim fiecăruia în parte pentru tot ceea ce fac, ne arată şi ne învaţă în fiecare zi. Ridurile nu sunt altceva decât urme ale unor vechi zâmbete, iar înţelepciunea lor e acel motor magic care ne face mai echilibraţi, mai realişti şi mai recunoscători.