Acasă Blog Pagina 984

Pregătirile pentru Festivalul Internațional “Delfinul de Aur” au intrat în linie dreaptă

0
delfinul

delfinulOrganizatorii și participanții s-au întâlnit miercuri dimineață, la Teatrul de Vară din Tabăra Năvodari pentru o ședință tehnică, urmând ca joi să aibă loc repetițiile și acomodarea concurenților cu scena. 54 de copii și adolescenți din 20 de localități din România, Turcia, Moldova și Bulgaria vor concura la ediția din acest an a Festivalului Internațional “Delfinul de Aur” Năvodari. Cei mai mulţi au ajuns deja în Tabără și au luat primul contact cu scena Teatrului de Vară.

„De câţiva ani tot revin aici şi îmi place foarte mult. Anul trecut am obţinut locul II. Totul este la fel de frumos, la fel de bine organizat”, a spus Camelia Crişan, din Baia Mare, una dintre concurentele la secțiunea clasele IX-XII.

 „Este foarte frumos, vremea este foarte frumoasă, şi oamenii de care suntem înconjuraţi sunt minunaţi”, ne-a mai spus  Simina Popa Andron, din Cluj, care participă la secțiunea clasele V-VIII.

„Copiii sunt gata să se confrunte într-o competiţie frumoasă, cu un repertoriu extraordinar, având coregrafii minunate. Avem o echipă puternică pe care ne-o asigură Primăria Năvodari şi domnul primar Nicolae Matei, care este sufletul acestui festival”, a declarat Doina Bentu, director Festival.

Concurenții sunt împărțiți în patru categorii de vârstă: preșcolari, clasele I-IV, ciclul gimnazial și liceu. Organizatorii promit o sonorizare de excepție, costume și coregrafii care vor încânta publicul și juriul. Dintre cei care vor desemna câștigătorii fac parte Mihai Constantinescu, Horia Moculescu și primarul Nicolae Matei. Premiile depășesc 20.000 de lei și sunt asigurate în mare parte din bugetul Consiliului Local Năvodari.

„Pentru ediţia din acest an o să fie nişte coregrafii foarte frumoase, realizate chiar de noi şi de Mădălina Mare care a fost antrenorul nostru, care din păcate nu a putut să vină. O să avem nişte costume foarte, foarte frumoase şi spectaculoase şi o să fie frumos. Chiar ne-am străduit şi sper să încântăm publicul, aşa cum am făcut în fiecare an”, a declarat Bianca Racolţa, coregraf Ansamblul “Galactic” Dance Baia Mare.

Organizatorii au luat decizia ca Festivalul să se desfășoare în aer liber, la Teatrul de Vară din Tabăra Delfinul, locul tradițional al concursului. Ca variantă de rezervă, în caz de vreme capricioasă, există și scena Casei de Cultură “Ponuts Euxinus” din Năvodari. Evenimentul va fi transmis de postul Litoral TV.

Aleșii locali din Năvodari și-au dat acceptul pentru modernizarea Stadionului Flacăra

0

Proaspăt promovată în Liga I, Săgeata Năvodari a primit licența de la Liga Profesionistă de Fotbal și îndeplinește toate criteriile pentru a evolua în competiția supremă a fotbalului românesc. Mai puțin unul: stadionul din Năvodari trebuie extins și modernizat pentru a putea găzdui partide din Liga I.

„Prin activarea echipei Săgeata Năvodari în prima ligă, oraşul Năvodari este promovat la nivel naţional, ca imagine. Eu vă garantez că nu o să ne facem de ruşine ca echipă” – a declarat primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, în cadrul şedinţei de Consiliu Local de marţi, unde s-a dezbătut această problemă.  În urma votului, s-a decis că SC Termica Distribuție  va prelua arena în administrare până la finalizarea lucrărilor de extindere, astfel încât stadionul să fie omologat pentru Liga I. Investiția se ridică la 10 milioane de lei, bani pe care societatea îi va contracta prin împrumut bancar pe zece ani, garantat de Consiliul Local.

„Abilităm societatea Termica să facă un credit de 100 de miliarde, să-l plătească în 10 ani. Îl abilităm şi îl aprobăm pentru că oraşul este unicul asociat la acest SRL. Este SRL-ul oraşului, deci îi abilităm să contracteze creditul acesta, girăm pentru creditul acesta cu contractul respectiv, cu sumele de bani pe care trebuie să le primească de la oraş în tranşe, cum au şi ei de plătit, în termen de 10 ani. Mă gândesc că 10 ani, şapte ani nu înseamnă valori prea mari pentru ei şi nici pentru noi”, a precizat edilul din Năvodari.

Lucrările de modernizare vor include extinderea tribunelor la o capacitate de 8.800 de locuri, cu posibilitatea de creștere ulterior la 12.000. De altfel, întreaga infrastructură a arenei va fi refăcută: urmează construirea instalației de nocturnă, a celei de drenare și încălzire a gazonului, amenajarea de parcări, spații de cazare destinate jucătorilor și alte stabilimente cu care sunt dotate stadioanele moderne.

Totodată, Nicolae Matei a atras atenția asupra faptului că administrația locală nu va cheltui mai mulți bani ca până acum pentru susținerea echipei în Liga I. Bugetul este mult mai mare ca pentru evoluția în liga secundă, însă echipa va primi aproximativ un milion de euro de la Liga Profesionistă de Fotbal din drepturile de televizare a partidelor. În plus, posibilitatea de a atrage sponsori importanți este mult mai mare.

În cadrul şedinţei, aleșii locali au votat și un proiect de hotărâre care prevede asanarea unor terenuri mlăștinoase și trecerea lor în circuitul agricol sau construibil al orașului. Măsura vine în beneficiul proprietarilor și va crește substanțial potențialul economic al acestor spații. Vizate sunt, printre altele, zonele adiacente fostului combinat de îngrășăminte UAT, combinatului Petromidia sau CET Midia.

Niciun deşeu pe plaja din Năvodari!

0

Peste 100 de angajaţi ai Administraţiei Locale au participat la o acţiune de ecologizare. Obiectivul:  plaja mai curată! Grad de importanţă: maxim! Aşa poate fi descrisă acţiunea demarată de Primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei privind curăţarea zonei de nisip care se întinde pe o distanţă de 5,9 kilometri.
Şi pentru că se doreşte ca această acţiune să devină un model atât pentru năvodăreni cât şi pentru turişti, la activitate au luat parte lucrători din cadrul Primăriei şi Administraţiei Locale în frunte cu edilul oraşului, care nu s-a sfiit să se aplece pentru a aduna deşeurile.
“Eu vreau să conştientizez bogăţia pe care o are oraşul Năvodari, şi vreau să conştientizez în rândul cetăţenilor şi începem cu Primăria, ca fiecare să ne educăm copiii şi semenii să aruncăm cât mai puţine gunoaie, să nu mai arunce din maşină hârtii şi tot felul de borcane, pachete de ţigări, pentru că zilnic trimit de la Primărie oameni să strângă de pe marginea drumului. Nu este o iniţiativă de a pune funcţionarii Primăriei să se înjosească pentru că şi eu, şi voi acasă vă faceţi curăţenie în curte şi acasă.
Năvodari este casa noastră, a tuturor şi trebuie să dăm un exemplu şi să conştientizăm această acţiune în rândul năvodărenilor”, a declarat primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei.
Acţiunea de ecologizare a fost demarată în urma unei sesizări primite din partea Elizei Dochie, care locuieşte în Năvodari. Femeia mărturiseşte că nu se aştepta ca edilul să ia măsuri atât de repede.
“Mă simt foarte mândră, pentru că nu mă aşteptam nici să răspundă la mesajul de pe Facebook. Probabil domnul primar primeşte o mulţime de sesizări, de mesaje şi nu mă gândeam că se ocupă personal de pagina dumnealui de Facebook. Şi când am văzut că ziua următoare am primit deja răspunsul, m-am bucurat. Sesizarea am făcut-o duminica trecută şi iată că nu a trecut nici măcar o săptămână. Mi-aş dori să devină un model şi fiecare să devină responsabil, să nu mai arunce chiştoace de ţigări şi seminţe sau sâmburi de fructe pe plajă, pentru că trebuie să ne bucurăm toţi de o plajă curată”, a declarat Eliza Dochie.
Zona de acţiune a fost atât Tabăra Năvodari care a primit prima serie de copii, cât şi plaja.
“Suntem în Tabăra de copii şi Tabăra am adus-o oraşului Năvodari. Nu s-a vândut niciun metru de teren din Tabără. Foarte mulţi dintre voi lucraţi la Primărie şi ştiţi că Tabăra aparţine domeniului privat din oraşul Năvodari şi oraşul Năvodari are 40 la sută acţiuni în Tabără, şi faţă de anii anteriori se lucrează în Tabără, şi Tabăra a început să prindă viaţă, este a oraşului şi primeşte din ce în ce mai mulţi copii, faţă de anul trecut. Anul acesta primim un număr dublu de copii. De aceea am vrut să începem acţiunea de aici din Tabără. A fost o ambiţie de a mea să păstrăm Tabăra aşa cum este, să vedeţi şi voi spaţiile verzi care necesită să fie îngrijite şi făcute mai frumoase că erau lăsate de izbelişte şi în paragină. Dacă nu era acţiunea mea să ţinem Tabăra la oraş, astăzi găseaţi pe aici tot felul de fundaţii de case, de pensiuni de la toţi şmecherii din ţară. Eu nu am vrut să se întâmple acest lucru, am vrut să păstrez cât mai intact acest patrimoniu pentru oraşul Năvodari”, a declarat primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei.  
Firma care se ocupă de salubrizarea oraşului a sprijinit activitatea cu 400 de saci menajeri, mănuşi de unică folosinţă şi cu o maşină pentru transportul deşeurilor.
Cei care s-au aflat la plajă spun că activitatea funcţionarilor poate fi un exemplu demn de urmat. Chiar dacă la acţiune au participat peste 100 de funcţionari, serviciile din cadrul Primăriei au fost asigurate fără nicio modificare a programului.

Anul viitor, orașul Năvodari va deveni cu adevărat un centru pescăresc

0
lansare proiect peste

lansare proiect pesteProiectul, lansat luni în prezenţa partenerilor bulgari, prevede amenjarea unei piețe de pește care va avea forma unei păstrugi. Locația va include o sală special amenajată pentru evenimente, un pavilion expozițional, birouri si un spaţiu prevăzut cu aproximativ 600 de locuri, unde turiștii vor putea gusta preparate din pește. Piața va dispunde de 10 puncte interioare de vânzare și 16 puncte exterioare. Totodată, pentru locuitorii orașului Năvodari, acest proiect înseamnă și crearea a aproximativ 40 de locuri de muncă. Lucrările vor demara în cel mult 3 luni de zile. Valoarea proiectului este de 1.460.000 de euro, iar primăria Năvodari va aloca 2 la sută din această sumă. Proiectul este realizat în colaborare cu o asociație din Balchik și urmărește stimularea cooperării de afaceri dintre Năvodari și localitatea din Bulgaria. În plus, în cadrul proiectului se vor desfășura patru seminarii privind instruirea în afaceri, schimburi de experiență, două festivaluri de pește şi concursuri gastronomice. Totodată, va fi lansat Ghidul Gastronomic, ce va cuprinde atât rețete românești cât și rețete bulgărești pe bază de pește. Colaboratorii bulgari consideră că acest proiect este un început promițător pentru o lungă colaborare cu administrația orașului Năvodari. În plus, președintele Asociației Eureka s-a arătat extrem de impresionat de orașul Năvodari, fiind de părere că această localitate constituie un cadru ideal pentru o bază universitară.
Edilul orașului Năvodari a salutat inițiativa reprezentanților bulgari, mai ales datoită faptului că orașul beneficiază de spații generoase în acest sens.
Perioada de implementare a proiectului este de 15 luni.

VEZI VIDEO

Operațiune de combatere a insectelor în Năvodari

0
navodari1

navodari1În zilele de 30 – 31 mai și 1 iunie 2013, între orele 05:00 – 09:00 se efectuează operațiunea de combatere a țânțarilor, muștelor, păianjeni și căpușelor pe întreg teritoriul administrativ al Orașului Năvodari.

Operațiunea se efectuează cu aviația utilitară folosind ca substanță de combatere SUPER KILLER 25 EC.

Deținătorii familiilor de albine sunt rugați să ia măsuri pentru protejarea acestora pe perioada efectuării operațiunii.

Vă mulțumim pentru înțelegere.

Urmăriți-ne

Prognoza ANM

Năvodari
cer acoperit de nori
17.7 ° C
17.7 °
17.7 °
94%
2.5m/s
85%
mar
25 °
mie
25 °
J
23 °
vin
24 °
S
26 °