piata-peste-NavodariOaspeți de seamă din Bulgaria sunt prezenți, în această perioadă, la malul mării, cu ocazia proiectului care îi va consolida orașului Năvodari statutul de singura localitate din România care va avea o piață de pește la standarde și pe bani europeni.

Președintele Institutului European pentru Turism Cultural Eureka din Bulgaria, Krassen Roussev, spune că orașul Năvodari are toate datele geografice, dar și turistice pentru a fi prima localitate românească ce va găzdui o piață cu diverse soiuri de pește atît de rîu cît și din apele Mării Negre.

 

Proiectul stă sub semnul inovației și din punct de vedere architectural, deoarece viitoarea piață va avea chiar forma unui pește, mai exact a unei păstrugi de 2.000 de metri pătraţi. Spaţiul va adăposti un restaurant în care se pot savura peşte sau fructe de mare, dar şi o zonă destinată turiştilor, în care acestia pot degusta cele mai proaspete preparate.

Și pentru că întîlnirea s-a desfășurat la malul mării, într-un cadru ales întocmai pentru ocazie, la un restaurant situat pe malul lacului, oaspeții au putut degusta din peste 20 de preparate de pește, urmând ca primele cinci votate drept cele mai delicioase să se regăsească și în paginile unui ghid pescăresc pe care vizitatorii îl vor putea găsi la viitoarea piață de pește.

VEZI VIDEO