LA MULȚI ANI 2022! ”Pentru Năvodari, 2022 va fi un an cu adevărat important!”

0
327

Echipa Primăriei Orașului Năvodari vă urează La mulți ani! Anul 2022 să vă aducă tuturor sănătate, dorințe împlinite, liniște sufletească și cât mai multe clipe memorabile alături de cei dragi.

Mesajul primarului orașului Năvodari, Florin Chelaru:

Florin Chelaru
Primarul orașului Năvodari

”Dragii mei năvodăreni,

Anul 2021, cu bune și cu rele, cu bucurii dar și cu greutăți, ne spune în curând bun rămas, iar gândurile noastre zboară spre un nou an pe care ni-l dorim mult mai reușit.

Știu că a trecut poate unul dintre cei mai grei ani, în care marea provocare a fost să rămânem uniți și solidari în fața unui virus care a îndoliat nenumărate familii. Gândurile noastre se îndreaptă acum spre cei care au suferit sau au pierdut pe cineva în lupta cu această pandemie. Nu sunteți singuri, suntem alături de voi!

Dar am credința că Noul An ne va găsi mai puternici și mai hotărâți ca oricând să reintrăm în normalitate. De aceea, vă doresc ca anul 2022 să vă găsească împreună cu cei dragi, să vă bucurați unii de alții, dar cu precauție și responsabilitate. Să fiți sănătoși și să aveți un An Nou prosper, cu multe reușite, dar mai ales un an în care să nu uităm să fim mai buni și mai toleranți cu cei din jurul nostru.

Pentru Năvodari, 2022 va fi un an cu adevărat important, în care vor demara lucrările pentru mari proiecte de investiții în modernizarea și dezvoltarea orașului nostru. Vorbim, printre altele, despre:

  • Proiectul privind îmbunătățirea mobilității urbane: asfaltarea și modernizarea străzilor: Rândunelelor, Albinelor, Constantei, Plopilor, Recoltei, Corbului, Nuferilor.
  • Construirea noii Școli nr.3
  • Modernizarea și lărgirea podului peste ecluză
  • Finalizare și modernizare Casa de Cultură
  • Modernizare centru civic Năvodari
  • Lucrări de asfaltare Mamaia Sat

Dar cel mai important, în noul an, este să fim în continuare aproape unii de alții, să ne păstrăm încrederea că împreună putem face din Năvodari un oraș mai bun, mai frumos și mai dezvoltat

La mulți ani, Năvodari! La mulți ani, dragi năvodăreni!”