În scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare în perioada sărbătorilor de iarnă, DSVSA Constanța recomandă populației să achiziționeze produsele alimentare (implicit carnea de porc și produsele cu specific tradițional) NUMAI din unități autorizate sau înregistrate sanitar veterinar.
Sacrificarea porcilor pentru consum public se realizează numai în abatoare autorizate, unde se efectuează OBLIGATORIU și examenul trichineloscopic, carnea rezultată fiind marcată în conformitate cu prevederile legislației sanitare veterinare în vigoare.
Sacrificarea porcilor în gospodării proprii se realizează numai pentru consum familial, examenul trichineloscopic fiind, în acest caz, efectuat în mod OBLIGATORIU, de către proprietarii animalelor, în locațiile stabilite la nivelul județului Constanța.
Examinarea cărnii provenite de la porcii sacrificați este obligatorie și se efectuează pe probe provenite atât de la porcii identificați și introduși în BND, cât și de la porci neidentificați, care nu figurează în BND.
Sacrificarea porcilor și consumarea lor în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului și a salubrității cărnii obținute, poate avea consecințe grave asupra sănătății consumatorilor.
Contaminarea cu parazitul Trichinella spp. se face exclusiv pe cale digestivă prin consumul de carne infestată și poate provoca afecțiuni care pot duce la deces.
📍Pe raza județului Constanța există 6 locații DVSVA și 40 de Circumscripții de Asistență Veterinară unde se poate efectua examenul trichineloscopic.
📲Orice neconformitate sau abatere de la legislația sanitar – veterinară poate fi sesizată la numărul de telefon 0786/577.007, precum și la numărul 0800.826.787 – CALL CENTER ANSVSA.






