serbare campeneasca la Navodari

Muzica şi voia bună, micii sfârâind pe grătare şi berea rece, acestea au fost ingredientele unei petreceri incendiare, în Tabăra Delfinul din Năvodari, cu ocazia zilei de 1 Mai. Mii de năvodăreni au participat şi în acest an la serbarea câmpenească organizată de primăria oraşului Năvodari, Consiliul Local şi primarul Nicolae Matei.

Cel mai aşteptat moment al zilei a fost sosirea edilului Nicolae Matei, care a fost primit cu braţele deschise de toţi petrecăreţii.

Edilul le-a mulţumit năvodărenilor pentru solidaritate şi le-a mărturisit că este fericit să-i poată privi în ochi fără nicio urmă de vinovăţie pentru acuzaţiile care i se aduc. În plus, Nicolae Matei le-a spus năvodărenilor că a început deja să investească în tabără, pentru atragerea unui număr mai mare de turişti şi pentru crearea de noi locuri de muncă.

“Suntem în săptămâna mare şi trebuie să iertăm, eu am învăţat de mult că nu trebuie să urăsc oamenii şi nu urăsc oamenii, urăsc doar anumite fapte urâte ale lor, urăsc acele fapte care au făcut să mă smulgă din rândul dumneavoastră. Îmi vin în minte anumite acuzaţii, cum că am vândut în tabără 60 de hectare de teren. Dar iată că aici suntem. Niciodată nu a fost vândut terenul taberei, terenul taberei aparţine oraşului Năvodari. Au fost și sunt în continuare acuzaţii mincinoase ale celor care, vrând răul oraşului Năvodari au încercat şi au reuşit să mă bage la puşcărie. Tabăra de copii aparţine oraşului Năvodari iar terenul este dat în folosinţă taberei de copii, unde oraşul Năvodari are acţiuni 40 la sută. E adevărat că am supărat grupurile de interese care vroiau să pună mâna pe tabăra de copii să o lotizeze şi astăzi nu aţi mai fi avut acces aici aşa cum s-a întâmplat pe timpul baronilor sindicali care vă puseseră barieră şi aveaţi interzis aici”, a spus primarul orașului Năvodari, Nicolae Matei.

Petrecerea a continuat cu muzica unor formaţii locale dar şi a unor artişti consacraţi. Axinte, unul dintre invitaţii primăriei Năvodari la această serbare, a intrat în horă, ademenit de doamnele prezente la petrecere. Şi în acest an, serbarea câmpenească de la Năvodari a fost cu adevărat reuşită, iar asta o spun chiar petrecăreţii. Pentru acest eveniment, primăria Năvodari a oferit peste 20 de mii de mici, peste 70 de butoaie cu bere, apă plată şi cafea.

VEZI VIDEO