Sedinta NavodariAleșii locali din Năvodari au adoptat luni o serie de proiecte menite să-i premieze pe sportivii cu rezultate meritorii dar și să înfrumusețeze și mai mult fața orașului. De asemenea, au fost luate decizii în ceea ce privește restricții de circulație rutieră în orașul Năvodari.

Consilierii locali din Năvodari au aprobat luni rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli consolidat al orașului pentru anul 2015. De asemenea, aleșii locali au aprobat o serie de proiecte ce vizează studiul de fezabilitate pentru asfaltarea mai multor străzi din oraș. Năvodărenii care locuiesc pe strada Plopilor, Locomotivei, Trestiei, dar și pe strada și aleea Liniștei vor beneficia de împietruire și asfaltare. Vești bune sunt și pentru cei mici. Administrația locală are în plan construirea unor noi parcuri. Unul dintre ele se va realiza în zona Creșa nr.20.

Nici sportivii nu au fost uitați de consilierii locali. Cei care au dus Năvodari pe harta sportului de performanță au fost recompensați. Este vorba de sportivii și instructorul secției de kempo din Cadrul Sportiv al orașului Năvodari.

Consilierii locali au mai aprobat listele de repartizare a locuințelor pentru tineri în regim de închiriere construite prin ANL, acordarea normei de hrană pentru personalul contractual din cadrul Poliției Locale

Nu în ultimul rând, proiectul de hotărâre ce vizează instituirea unor restricții de circulație rutieră – sensurile unice – în orașul Năvodari a fost ultimul aprobat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local.

VEZI VIDEO