Centrul de Zi pentru Copii și-a reluat activitatea de luni, 19 octombrie. Activități reorganizate în context de pandemie

0
4074

După mai bine de o lună de pregătiri intense în vederea reluării în condiții de siguranță a activităților Centrului de Zi pentru Copii Năvodari, echipa centrului și-a primit cu mare bucurie micuții începând din această săptămână.

Pentru redeschiderea Centrului de Zi, au fost întreprinse toate măsurile sanitare și de protecție necesare pentru prevenirea COVID-19, în conformitate cu prevederile legale, dintre care amintim: aprovizionarea cu materiale de curățenie, igienă și dezinfecție și asigurarea permanentă a unui stoc de materiale igienico-sanitare și de protecție; instruirea personalului privind noile măsuri de combatere și de prevenire a răspândirii COVID-19; afișarea de materiale informative; reamenajarea spațiului conform noilor norme sanitare privind prevenirea îmbolnavirilor cu virusul SARS-Cov-2; realizarea de circuite funcționale prin demarcare cu benzi vizibile, care sa asigure intrarea, deplasarea și părăsirea centrului în condiții de distanțare fizică.

Activitățile la Centrul de Zi pentru Copii Năvodari se vor desfășura în mod etapizat, astfel:

  • În prima etapă, timp de două săptămâni, copiii vor fi primiți individual, pe bază de programare – intervenție 60 minute/copil, urmărindu-se însușirea regulilor pentru prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2, identificarea și limitarea efectelor negative ale pandemiei de COVID-19 asupra psihicului copilului, sprijin la efectuarea temelor.
  • În cea de-a doua etapă, copiii vor fi constituiți în funcție de programul de școală în grupuri formate de câte 4-5 beneficiari – intervenție de 2 ore, astfel: 45 de minute – efectuare teme, 30 de minute – socializare, 45 de minute – educație non-formală.

Toți părinții copiilor sunt informați referitor la conditiile de reorganizare a activitătii și modalitatea de derulare a acesteia în relația copil-părinte-personal de specialitate; cu privire la programarea beneficiarilor la intervale orare (cu respectarea unui interval de cel puțin 20 de minute între beneficiari). Totodată, părinții sunt încurajați să monitorizeze starea de sănătate a copiilor și să participe la educația pentru igiena și sănătatea copiilor.

Misiunea Centrului de Zi pentru Copii este aceea de a preveni riscul de separare de familie, prevenirea  abandonului școlar, prevenirea și combaterea riscului de excluziune socială, promovarea incluziunii sociale și creșterea calității vieții copiilor aflați în dificultate.  Obiectivul activităților socio-educative vizează formarea abilităților de învățare, motivare pentru activitatea școlară și valorificarea potențialului existent pentru dezvoltarea armonioasă a copilului. În paralel, se desfășoară activitatea de consiliere psihologică, cu respectarea măsurilor de prevenție existente la nivelul centrului, urmărindu-se combaterea efectelor negative ale pandemiei asupra psihicului copilului și ameliorarea dificultăților întâmpinate de acesta.

Pentru înscrieri și alte detalii, echipa Centrului de Zi pentru Copii Năvodari vă stă la dispoziție la telefon 0785.294.067 sau online, pe adresa de e-mail a doamnei Carmen Constantinescu, asistent social: constantinescu.carmen@primaria-navodari.ro