Cât de greu se face un proiect și cât de mult durează procedurile?

0
3582

Știm, aveți dreptate! Totul ar trebui să se facă peste noapte. Străzi, spitale, școli, canalizare, parcuri și spații verzi. Să pocnim din degete sau, și mai ușor, să scriem pe Facebook. Și a doua zi să găsim strada gata, canalizarea trasă, iar parcul deja înfrunzit. Asta e puterea internetului, de a ne transmite în timp real problemele și părerile, opiniile și impresiile. Însă, în lumea reală, nu există niciun mic Zuckerberg ascuns prin calculatoarele Primăriei, care să poată turna asfaltul cu likeuri și să construiască un spital doar printr-un share.
Proiectele se fac în timp. Unele durează ani de zile, au nevoie de zeci de avize, trec prin ministere și se opresc prin mâinile a sute de funcționari. Finanțarea se obține cel puțin la fel de greu, dar nu ne plângem.
Însă, sunt situații, oameni buni, când chiar nu depinde de noi, primar sau funcționari ai Primăriei. De aceea, vă prezentăm o scurtă poveste a drumului pe care un proiect trebuie să îl facă de la stadiul de idee până la transformarea lui în realitate.
Spre exemplu:
Primăria Năvodari a identificat ca nevoie imediată construirea unui nou drum.
În primă etapă, Primăria identifică sursele de finanțare: bugetul locale, programe naționale, fonduri europene. Așa cum ne place, preferăm să luăm bani gratis de la UE.
După ce am găsit de unde să luăm banii, demarăm realizarea studiului de fezabilitate (SF), dar nu înainte de a face studiul geo, studiu topo, expertize sau orice alte studii specifice. Și mai trec câteva luni.
Mergem mai departe. Avem SF-ul, mergem cu el în Consiliul Local pentru aprobarea lui precum și a cheltuielilor aferente proiectului. Având în vedere complexitatea cerințelor, vom avea nevoie de consultanță de specialitate. Stați liniștiți, că nu o plătim, consultanța fiind cheltuială eligibilă.
Cu specialiști lângă noi, completăm cererea de finanțare. Știm că sună banal, dar cererea asta este de fapt o aplicație foarte elaborată în care orice mică eroare poate duce la pierderea finanțării. Atenție: pentru funcționarii care lucrează la aceste proiecte nu există ora 16 😊
De asemenea, pentru a ne crește șansele de aprobare, depunem proiectul tehnic și autorizația de construire. Da pentru autorizația de construire, trebuie să obții avizele furnizorilor de utilități: mediu, gaze, electricitate, etc. Avize care durează alte câteva luni.
De aici încolo, autoritatea de management evaluează eligibilitatea cererilor de finanțare depuse. După verificare, dacă suntem norocoși, ne bucurăm să aflăm că ni s-a aprobat cererea de finanțare. Dar asta nu e tot… Se va trece la verificarea tehnico-financiară a proiectului, unde se iau la purificat toate amănuntele și expertul evaluator poate solicita lămuriri și informații suplimentare. Plus o verificare în teren a datelor și informațiilor cuprinse în proiectul tehnic.
Dacă trecem și de această etapă, urmează semnarea contractelor de finanțare, dar nu înainte ca documentele să ajungă la ministerul de resort care, la rândul său, poate cere documente suplimentare sau alte lămuriri.
Se demarează procedurile de achiziție: consultanță în managementul proiectului, informare și publicitate, servicii de marketing, audit, proiectare, verificare tehnică proiect, dirigenție de șantier.
Licitația durează câteva luni bune, asta în cazul fericit în care nu există contestatari, căci atunci, Dumnezeu cu mila. Durează și ani…
Avem și rezultatele licitației. Firma câștigătoare vine și semnează contractul de execuție și se poate apuca de treabă.
Foarte important: de la prima etapă și până la ultima, respectând toate termenele și fără alte complicații pe traseu, pot trece între 2 și 4 ani. Așadar, adio mitului proiectelor făcute peste noapte, cu sau fără Facebook.