Întrucât ne dorim cu toții să trăim într-un mediu curat și sănătos, facem un apel către stăpânii animalelor de companie să respecte prevederile în vigoare și să strângă după animalele de companie atunci când se află pe domeniul public al orașului Năvodari.

Poliția Locală Năvodari, aflată sub coordonarea viceprimarului Costel Aurelian Dumitrașcu, desfășoară activități pe linia respectării respectării prevederilor art. 4, lit. w, pct. 6 și 7, din H.C.L. Năvodari nr. 207/2008, conform cărora constituie contravenție următoarele fapte:

“(6) Plimbatul câinilor fără lesă, chiar însoțiți de stăpâni pe străzi, trotuare, alei și parcuri; necurățarea permanentă a murdăriilor lăsate de animalele de companie. Stăpânii animalelor de companie au obligația să aibă asupra lor mătură (perie), făraș și pungi pentru ridicarea murdăriilor lăsate de animale pe domeniul public.

(7) Plimbatul animalelor de companie în zonele cu restricție constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei pentru persoane fizice și de la 1.500 lei la 2.500 lei pentru persoane juridice”.

Necurățarea în urma câinelui de companie este nu doar neplăcut pentru ceilalți, dar și periculos, mai ales pentru copii.

Strânge după câinele tău!