Acasă Blog Pagina 909

Termenul pentru plata taxelor și impozitelor locale a fost prelungit

0
primaria-nav

primaria-navData limită până la care contribuabilii pot achita impozitul pe clădiri, pe teren și pe mijloacele de transport, fără penalități, a fost prelungit cu trei luni. Astfel că aceștia pot beneficia de bonificația stabilită de consiliile locale pentru plata integrală a obligațiilor până la data de 30 iunie.

Primul termen de plată a impozitului pe clădiri, pe teren, respectiv taxa asupra mijloacelor de transport a fost prelungit de la 31 martie la 30 iunie. Astfel, contribuabilii au la dispoziție încă trei luni pentru a achita aceste plăți beneficiind de bonificatia stabilită de către consiliile locale.

Totodată, va fi prelungit si termenul la care persoanele fizice și juridice care deţin mijloace de transport radiate din circulaţie până la 31 decembrie 2015, au obligatia sa depuna declaratia în acest sens până la 31 mai. De asemenea, persoanele fizice care au în proprietate clădiri cu destinaţie mixtă sau nerezidenţială au la dispozitie înca două luni, până pe 31 mai, pentru a depune declaratia privind destinatia cladirii.

Ziua Internațională a Teatrului a fost sărbătorită la Năvodari

0
teatru biblioteca nav

teatru biblioteca navZiua Mondială a Teatrului este un moment de recunoaștere a forţei de comunicare pe care o are teatrul, dincolo de toate frontierele geografice sau culturale, lingvistice, religioase ori politice. Arta scenică ne ajută să descoperim lumi fascinante. Evenimentul a fost marcat și la Năvodari unde copiii se arată, de la an la an, tot mai interesați de lumea teatrului.
Latip a urmat și el cursurile de teatru la clasa actriței Lili Bărăscu, iar acum este student la Facultatea de Arte, specializarea teatru și a devenit, la rândul lui, îndrumător pentru tinerii volutari.
Pentru unii, ziua de 27 martie este la fel ca celelalte. Pentru actorul Geo Dobre, are o dublă semnificație și spune că își va aminti mereu cu plăcere de această dată.
Ziua mondială a teatrului este sărbătorită și prin spectacole și concerte, publicul având ocazia de a se întâlni cu artiștii preferați. Au loc, de asemenea, o serie de manifestări teatrale, dintre care cea mai importantă este transmiterea mesajului tradițional internațional.

VEZI VIDEO

Lucrări de extindere a rețelei electrice, finalizate

0
retea-electrica

retea-electricaS-au finalizat lucrările de extindere a rețelei electrice de interes public în zona străzilor Ceferistului – Stadionului, alei acces.
Cei interesați de racordarea locuințelor la rețeaua electrică sunt așteptați la sediul companiei S.C. Enel Distribuție Dobrogea S.A., situat pe Strada Nicolae Iorga 89A, Constanța.

Bulevardul Năvodari este luminat cu ajutorul panourilor fotovoltaice

0
iluminat eco

iluminat ecoRecent, autoritățile locale au pornit iluminatul pe panouri fotovoltaice, ceea ce înseamnă mai multă economie de energie electrică, eliberând o parte din rețeaua orașului. Printre alte avantaje ale acestui sistem de iluminat se numără și protecția mediului prin scăderea emisiilor poluante. Totodată se încearcă și reducerea dependenței de importurile de energie primară. Intenția autorităților locale este ca întreg iluminatul public din Năvodari să fie schimbat și să se treacă pe panouri care folosesc energia solară.  Astfel în întreg orașul ar urma să fie montați 1600 de stâlpi noi, alături de 2700 de corpuri de iluminat care vor fi montați pe stâlpii deja existenți. Întreaga investiție ar presupune un efort de 9 milioane de euro, bani ce pot veni din finanțare europeană.

VEZI VIDEO

A început amenajarea pistelor pentru biciclete pe drumul Năvodari – Constanța

0
piste biciclisti

piste biciclistiVești bune pentru împătimiții pe două roți. Pistele pentru bicicliști încep să prindă formă pe drumul dintre Năvodari și Constanța. Amenajarea lor începe din dreptul taberei de copii Delfinul și continuă către stațiunea Mamaia. Pentru început au fost montate bordurile care vor delimita pistele și îi vor proteja pe bicicliști de șoferii neatenți. Lângă pistele de biciclete care vor avea o lățime de doi metri sunt amenajate și trotuarele. În cazul lor, lățimea va fi ceva mai mică, de 1,5 metri. După terminarea proiectului, se va putea ajunge pe bicicletă din Năvodari până în centrul orașului Constanța. Traseul pistelor de bicicletă se va uni cu cel amenajat de autoritățile constănțene: din stațiunea Mamaia traseul continuă prin parcul Tăbăcăriei până în zona Tomis III. Drumul dintre Năvodari și Mamaia va fi încadrat de spații verzi, iar unde zona o permite se vor planta și copaci. Drumul are o lungime de 6,4 kilometri, iar valoarea întregului proiect este de aproximativ 58 de milioane de lei.

VEZI VIDEO

Urmăriți-ne

Prognoza ANM

Năvodari
cer acoperit de nori
23.3 ° C
23.3 °
23.3 °
78%
0.5m/s
85%
mie
23 °
J
28 °
vin
28 °
S
27 °
D
27 °