Ziua Internațională a Poeziei Casa de Cultură Pontus Euxinus 2017
Casa de cultură din Năvodari a organizat ziua internațională a poeziei în data de 21 martie 2017
21 martie este declarată de UNESCO, începând din anul 1999, drept o recunoaștere a faptului că oamenii de literatură și de cultură, poeți și scriitori din întreaga lume și-au adus contribuția remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualitate universală. De asemenea Ziua internațională a Poeziei urmărește să susțină creația poetică, stabilirea unui dialog între poezie și alte genuri ale creației, editarea și promovarea poeziei ca artă deschisă oamenilor. Poezia ne este alături încă din primele zile de viață de la cântecul de leagăn și ne conduce prin toate momentele fericirii sau pline de durere ale vieții, ne umple lacrimile de consistență și ne luminează clipele fericite.
Poezia se naște și se hrănește din experiența și trăirile poetului, iar așezarea ei pe hârtie, se combină cu experiența culturală, se filtrează cu iscusința scriitoricească. Poemele privind viața de fiecare dată când iși găsesc ecoul, corespondența și consistența în sufletul unui cititor. Acolo prind ele rădăcini și se încrustează în existența spirituală a celor ce le citesc. Lectura de poezie este o adevarată experiența existențială, iar atunci când ți se potrivește, între poem și cititor se încheagă o adevarată simbioză sufletească.
Așa și astăzi s-a confirmat ca sciitorii noștri dobrogeni sunt oameni de ispravă, iar în operele lor au vorbit despre Dunăre și mare, suferință și bucurie.
Și la Casa de Cultură Pontus Euxinus Năvodari acest eveniment a fost sărbătorit cu mare fast cu scriitorii dobrogeni de mare valoare care ne-au făcut onoarea să fie alături de noi.
Scriitorii dobrogeni au fost:
Ovidiu Dunăreanu – scriitor, membru USR
Silvia Bitere – poet membru USR
Iulia Pană – poet, membru USR
Ana Ruse – scriitor membru USR
Daniela Varvara – poet, membru Qpoem
Mihaela Meravei – poet, membru Qpoem
Ottillia Ardeleanu – poet, membru Qpoem
Fiind Ziua Internațională a Poeziei profesori și elevi ai școlilor năvodarene au ținut să recite câte o poezie într-o altă limbă. Aceștia sunt:
Profesor la Școala Generală George Enescu ,Adriana Patrasu a recitat poezii în limba franceză.
Profesor la Liceul Lazăr Edeleanu Asiel Alina a recitat poezii în limba turcă.
Profesor la Liceul Lazăr Edeleanu Suta Dumitru a recitat poezii în limba rusă.
Eleva Bîrsan Paula a recitat poezii în limba spaniolă.
Scriitorul Ovidiu Dunareanu, sociolog si om de televiziune (televiziunea Litoral TV) Enache Tușa au fost moderatorii acestui eveniment.
Pe această cale directoarea Casei de Cultură, doamna Dora Radu mulțumeste tuturor celor prezenți.
Scriitoarea Silvia Bitere a recitat poezia:
DIMENSIUNEA SUFLETULUI
Un poet adevărat nu mimează
Decât pe dimensiunea sufletului său
Nu are rude de nici un grad
Uneori este pervers și adesea absent cu cei din jur
Dacă pojghița dintre realitate și destin se frânge
Poetul este supus greșelii
Nu se va mai auzi de el niciodată
De aceea trebuie să greșească
Doar în dimensiunea sufletului său.
Scriitoarea Mihaela Merevei a recitat poezia:
POVESTEA UNEI POEZII
Plecarea ta m-a făcut să mă simt ca o barcă
Cu o singură vâslă;
Prea multă culoare strigai, dezertez.
Mă învârteam în cerc hipnotizată,
Incapabila să mai știu care mi-e steaua nordului
Sau sudul,
Până și peștii, responsabili cu împlinirea dorințelor,
Săreau de mila mea în barcă.
Întunericul s-a așternut pe umerii poeziei ca o pâclă,
Penelul țipă asfixiat,
Simțeam cum îmi moare inspirația, cum muza
Se transformă din iubire în păcat.
M-am rătăcit in mine căutând anevoie un semn,
Doar un motiv să supraviețuiesc,
Am scotocit fir cu fir
Cerul din sumbrul meu destin,
Înaintam ca un “emo” bântuind prin sufletul pământului.
Azi m-am ascuns într-un glob de sticla –
Dintr-acelea care stau pe șemineu de sărbători,
Vin copiii și mă ridică
Ca îngerii
Mă resuscitează o dată, de doua ori,
Râd de se cutremură viața
(oh! Nu te lăsa să-mi mori)
Proiecte ecologice în parteneriat cu orașul Silistra din Bulgaria
În cursul zilei de astăzi, Primarul Orașului Năvodari, domnul Florin Chelaru, a participat la o întâlnire cu Primarul Orasului Silistra din Bulgaria în vederea încheierii unor parteneriate care să stea la baza depunerii unor noi proiecte.

În urma întâlnirii s-a stabilit împreună cu domnul Dr. Julian Naydenov Naydenov, Primarul orașului Silistra, încheierea unui parteneriat pentru depunerea unui număr de 3 proiecte spre finanțare în cadrul Programului Intereg V-A Romania – Bulgaria, proiecte „verzi” care privesc amenajarea de piste pentru bicliști în mai multe zone ale orașului Năvodari, amenajarea de noi stații de autobuz moderne precum și achiziționarea unui mijloc de transport ecologic pentru deplasările copiilor din orașul Năvodari.

S-au demarat verificările în zona de litoral
Începând cu data de 20.03.2017 polițiștii locali din cadrul Compartimentului protecția mediului-disciplina în construcții, au demarat verificările în zona de litoral cu privire la respectarea normelor de curățenie și protecția mediului. Conform HCL207/2008, art.3 lit.a, persoanele fizice și juridice au obligația să asigure o permanentă stare de curățenie pe terenurile pe care le dețin, precum și pe căile de acces. 
Nerespectarea acestei obligații constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1500 lei, pentru persoanele fizice și de la 1000 lei la 2000 lei pentru persoanele juridice.
P.U.Z. – IN VEDEREA MODIFICĂRII REGLEMENTARILOR URBANISTICE
In data de 16.03.2017 ora 16 a avut loc dezbaterea publică privind documentaţia de urbanism P.U.Z. – IN VEDEREA MODIFICĂRII REGLEMENTARILOR URBANISTICE „ ( cu 20% fata de cele existente),, organizată la sediul Primăriei Oraşului Năvodari, jud. Constanţa, la ora 16:00. La dezbaterea publică, deşi a fost publicat anunţul din timp, în loc cu vizibilitate, nu s-a prezentat nici o persoană. Văzând că nimeni nu se prezintă, s-a trecut la întocmirea procesului verbal aferent dezbaterii publice inregistrat sub nr. 21290 din 16.03.2017.
La data încheierii etapelor 1 şi 2 de informare şi consultare, conform prevederilor legale, autorităţile administraţiei publice locale responsabile cu aprobarea planului urbanistic au informat publicul cu privire la rezultatele informării şi consultării prin afişarea la sediul propriu a proceselor verbale încheiate la sfârşitul fiecărei etape.
Următoarea etapă – etapa 3 – va începe odată cu depunerea documentaţiei spre aprobare. In urma aprobării documentaţiei de urbanism, prin HCL Năvodari, informarea şi consultarea publicului se va face conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile publice.
Având în vedere respectarea procedurilor prevăzute de:
- Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinul nr. 2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism sau amenajare a teritoriului;
- HCL Năvodari privind aprobarea Regulamentului local referitor la implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism sau amenajarea teritoriului;
şi corespunzător etapelor menţionate în calendar, autorităţile administraţiei publice locale au redactat raportul informării şi consultării publicului pentru documentaţia P.U.Z. – IN VEDEREA MODIFICĂRII REGLEMENTARILOR URBANISTICE „ ( cu 20% fata de cele existente), ce urmează a fi prezentat Consiliului Local Năvodari pentru însuşire sau respingere
Descarcă aici documentul complet DOC1-urbanism-20.03.2017 si DOC000(1-urbanism 20.03.2017 in format PDF








