Acasă Blog Pagina 822

Ediția a patra a seratei dansante pentru vârstnici

0

Serata Dansantă „Trecut-au anii, dans și voie bună”

 Ediția A IV-A

 

La început de lună februarie, seniorii orașului Năvodari au avut ocazia de a se destinde în cadrul celei de-a IV ediții a Seratei Dansante „Trecut-au anii, dans și voie bună”. Și de această dată, persoanele vârstnice s-au prezentat într-un număr mare, arătându-se încântați de atmosfera plăcută din cadrul evenimentului.

Ne bucurăm ca de fiecare dată, persoanele cu experiență de viață sunt prezente în număr mare și reușesc, pentru câteva momente, să uite de grijile de zi cu zi.

Au trecut prin viață și au cunoscut-o și cu părți bune dar și cu părți mai puțin bune, poartă în suflete un bagaj plin de amintiri și experiențe din care au învățat și care i-au făcut mai puternici. Din păcate însă, ajungând la o anumită vârstă intervin și dificultăți specific acesteia, astfel cu ajutorul acestor evenimente ne dorim să fim aproape de sufletul seniorilor noștri și să oferim câteva momente de bucurie.

Activitatea dedicată Zilei Internaționale a Cititului Împreună

0

Citim împreună, schimbăm lumea!

“Cartea înaripează mintea și inima cu dragostea de omenie şi om.”

Maxim Gorki

Ziua de 1 februarie 2018 este ziua ce marchează “Ziua Internațională a Cititului Împreună (ZICI)”, celebrată sub egida “Citim împreună, schimbăm lumea!”  Pentru că nu puteam trece cu vederea o zi atât de importantă, copii de la Centrul de Zi pentru Copii au marcat această zi prin sesiuni dedicate cititului.

În calitate de adulți, ne dorim să insuflăm copiilor dragostea față de lectura și față de cărți, punând astfel preț pe dezvoltarea lor.  Atât cu beneficiarii din ciclul primar cât și cu cei din ciclul gimnazial am organizat sesiune de lecturat împreună, am format o echipă unită și ne-am îndemnat unii pe ceilalți să citim cât mai multe cărți, stimulând astfel lucrul în echipă. În cadrul activității dedicate cititului împreună, atât cadrele didactice cât și copii au citit împreună cărți frumoase în moduri atractive.

Credem cu tărie că atunci când noi, adulții, citim împreună cu copiii, schimbăm lumea! În urma acestei acțiuni, copiii au înțeles că lecturatul îi ajută să își dezvolte cunoștințele, dar și să se exprime mai frumos. Beneficiarul Centrului, C.E., în vârstă de 13 ani, spune că cititul “ne dezvoltă cunoștințele și mintea”, C.R., elev în clasa a VIII-a, ne-a mărturisit că pentru el cititul îl ajută să “ne exprimăm frumos, găsim cuvinte noi pe care nu le cunoaștem și ne ajută la vorbire”, iar  Z. F ne-a mărturisit că prin intermediul cititului “aflăm lucruri noi”.

În cadrul Centrului de Zi ne aflăm la cea de-a doua acțiune dedicată cărților, în data de 5 octombrie 2017 am organizat, cu prilejul Zilei Naționale a Educației, evenimentul “Cartea călătoare” în colaborare cu Școala Gimnazială “Grigore Moisil”, încurajând astfel cititul. Mesajul acțiunii de atunci a fost “Citește tu, apoi dăruiește cartea să fie citită și de altcineva”.

Deoarece copiii de astăzi sunt adulții de mâine, ne dorim să creștem motivația de a citi cât mai mult!

 

Ziua internațională a cititului împreună serbată la Casa de Cultură Pontus Euxinus

0

Joi, 1 februarie 2018, Casa de Cultură Pontus Euxinus din Năvodari celebrează “Ziua Internaţională a Cititului Împreună” (ZICI), eveniment global marcat de milioane de oameni în peste 100 de ţări, organizat de către Lit World.  Apelul lansat de Asociaţia „Citim Împreună România” (CIR), iniţiatoarea proiectului, a atras anul acesta peste 500 de parteneri, care vor organiza sesiuni de lectură împreună cu mii de copii şi sute de educatori, învăţători, profesori, bibliotecari, librari şi pasionaţi de lectură din întreaga ţară.

Pentru eveniment, Biblioteca Orășenească Năvodari a pregătit două sesiuni de lectură, desfăşurate la Ludotecă începând cu ora 9.00. În prima sesiune de lectură vor participa  elevi ai  Şcolii Gimnaziale „Tudor Arghezi” vor veni cu personaje foarte îndrăgite vârstei lor. Pentru a doua sesiune, elevii din Școala Gimnazială Grigore Moisil vor face cunoștinţă cu personaje din povești dar citite în limbi străine (engleză, chineză, franceză) .  Activitatea este organizată de bibliotecarii Roșca Ica Gabriela și Radu Sandu și învățătoarea Petrică Steluța și profesoara de limbă franceză Pătrașcu Adriana, ne-a informat directorul Casei de Cultură Pontus Euxinus Năvodari, doamna Dora Radu.

Potrivit sursei citate, atunci când citim împreună cu copiii, schimbăm de fapt lumea, iar insuflarea dragostei pentru cărți este unul dintre cele mai mari daruri pe care orice adult le poate oferi unui copil.

Invitație: Vă așteptăm cu drag

Urmăriți-ne

Prognoza ANM

Năvodari
cer senin
36.6 ° C
36.6 °
36.6 °
32%
3.9m/s
3%
mar
34 °
mie
28 °
J
27 °
vin
30 °
S
26 °