”Și tu poți preveni cancerul”. Campanie IEC Prevenirea Cancerului, derulată în luna mai 2022, la nivel național

0
83

Primăria Orașului Năvodari sprijină campania IEC Prevenirea Cancerului, coordonată la nivel județean de către Direcția de Sănătate Publică Județeană Constanța, prin Compartimentul de Programe de Promovare a Sănătății și Educației pentru Sănătate.

Desfășurată sub sloganul „Ai grijă de sănătatea ta! Un stil de viață sănătos și controlul comportamentelor cu risc îți măresc șansele de a nu deveni pacient oncologic!”, campania își propune să ajute publicul, în această lună, să conștientizeze mai bine asupra prevenției acestei boli.

Potrivit medicilor, anumite tipuri de cancere – pulmonar, de sân, colorectal, etc – pot fi prevenite prin adoptarea unui stil de viață sănătos. Mai exact: renunțarea la fumat, diminuarea consumului de alcool, controlul greutății corporale, adoptarea unui stil de viață sănătos sunt câteva dintre măsurile active de diminuare a factorilor de risc comportamentali, pe care fiecare dintre noi le poate adopta.

În Uniunea Europeană, principala cauză favorizantă a cancerului este fumatul. Excesul de greutate sau obezitatea, alimentația nesănătoasă, lipsa activității fizice, precum și consumul de alcool, reprezintă ca și consumul de tutun, indicatori ai unui stil de viață nesănătos și constituie o altă cauză majoră a apariției acestei boli.

Vă prezentăm, mai jos, materialele informative ale Campaniei IEC Prevenirea Cancerului: