Municipiul Constanța a depășit pragul de 3 infectări la mia de locuitori, în ultimele 14 zile, astfel că au fost luate o serie de măsuri în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. În acest moment, rata de incidență cumulată a municipiului Constanța a ajuns la 3,5 la mia de locuitori, în timp ce rata de incidență cumulată a orașului Năvodari a ajuns la 1,91 la mia de locuitori.

Instituția Prefectului Constanța a anunțat, luni seară, principalele măsuri preventive care intră în vigoare începând cu data de 03 noiembrie a.c., ora 00:00, ca urmare a aprobării Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța:

  • se instituie obligaţia purtării măştii de protecţie în toate spațiile publice, astfel încât să acopere nasul şi gura. Este permisă înlăturarea acesteia, pentru perioade scurte de timp, în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi, în afara teraselor, cât și pentru desfășurarea activităților sportive individuale sau altor asemenea activități, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și la minimum 2 m de alte persoane;
  • organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă;
  • organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in este interzisă;
  • organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale este interzisă;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;
  • activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, se va desfăşura doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi;
  • în situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi mai sus este restricţionată sau închisă, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;
  • operatorii economici prevăzuţi mai sus vor respecta obligaţiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri nr. 1493/2788/149/2020 pentru aprobarea Normei privind stabilirea măsurilor specifice de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 pentru activităţile de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice în unităţile de alimentaţie publică de tipul restaurantelor şi cafenelelor din interiorul clădirilor, precum şi în spaţiile special amenajate din exteriorul clădirilor;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

Măsurile aplicabile, în acest moment, la nivelul orașului Năvodari

Vă reamintim principalele măsuri aplicabile, în acest moment, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3, potrivit Anexei 3 din Hotărârea nr. 51/26.10.2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență:

  • Obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi: piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), falezele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii.
  • Organizarea și desfășurarea activitiății cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului
  • Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor , festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale este interzisă
  • Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00.
  • Mai multe detalii găsiți în Anexa 3 din Hotărârea nr. 51/26.10.2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

 CNSU propune instituirea obligativității purtării măștii în toate spațiile publice deschise acolo unde rata incidenței este de peste 1,5 la mia de locuitori, în loc de 3 la mia de locuitori

Prin hotărârea nr. 51/02.11.2020 privind modificarea valorii ratei de incidență cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile de la care este obligatorie purtatea măștii de protecție în toate spațiile deschise, Comitetul Național pentru Situații de Urgență propune modificarea valorii ratei de incidenă cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile de la care este obligatorie purtarea măștii de protecție pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschide, în sensul reducerii acesteia de la 3 la 1,5/1.000 de locuitori.

Măsura se aplică la nivelul tuturor localităților dintr-un județ, dacă rata de incidență cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile la nivelul acestuia depășește 1,5/1.000 de locuitori, iar dacă la nivel județean rata de incidență cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, măsura se va aplica la nivelul localităților unde aceasta depășește 1,5/1.000 de locuitori.