În data de 07.06.2017, în intervalul orar 11-15, la sediul Centrului de Zi pentru Copii, din Orașul Năvodari, polițiștii biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul I.P.J. Constanța în colaborare cu Poliția Orașului Năvodari, au desfășurat o activitate informativ – preventivă, beneficiarii direcți fiind copiii înscriși.

În cadrul acestei acțiuni au fost oferite sfaturi privind prevenirea fenomenului delicvenței juvenile, a victimizării minorilor, violenței în rândul copiilor, violenței domestice. De asemenea au mai fost prezentate și reguli de educație și informare rutiera (traversarea corectă a străzii, respectarea culorilor semaforului electric, etc. ). Un alt subiect discutat a fost cel referitor la apelarea adecvată a telefonului de urgență 112, respectiv condițiile în care se poate efectua acest apel.

Acțiunea s-a desfășurat conform programelor, proiectelor  și campaniilor de prevenire a criminalității aflate în derulare atât la nivel național cât și la nivel local, având un feed-back pozitiv asupra copiilor.  Aceștia au fost impresionați de prezența autorității în rândul lor, reprezentată printr-o persoană informată și agreabilă. În felul acesta  le-a fost demitizată ideea polițistului autoritar și rigid căruia nu aveau, uneori, curaj să i se adreseze în caz de nevoie.

Având în vedere impactul pozitiv al acțiunii asupra copiilor, preconizăm organizarea ulterioară a unor activități cu tematici asemănătoare.

 

Director                                                                                      Reprezentant I.P.J

Daniela Mihaela Chiru                                                              A.S.A. Emanuela Chila

Șef Centru

Psihopedagog  Corina Ghiorlan

Psiholog

Mihaela Sendroiu

Educator

Georgiana Andronic